Despre adulter

Adulterul reprezintă actul sexual voluntar dintre o persoană căsătorită și o altă persoană care nu este casatorită cu prima. În majoritatea cazurilor și în special în țările occidentale, se consideră ca numai persoana căsătorită a comis adulter, iar dacă ambele persoane sunt căsătorite (dar nu una cu cealaltă) se consideră că au comis acte separate de adulter. În alte țări, ambii sunt considerați vinovați indiferent de circumstanțe, iar în altele numai femeia poate fi acuzată de adulter.
Adulterul mai poartă și denumirea de relație extraconjugală sau infidelitate. Termenul „adulter” poartă adesea o semnificatie morală sau religioasă, in timp ce „relație extraconjugală” este neutru din acest punct de vedere. Adulterul a fost decriminalizat în România in 2006.
Frank Pittman, psiholog american, explică în cartea sa, „Minciuni ascunse: Infidelitatea şi trădarea intimităţii“, că există patru tipuri de adulter, dar şi că infidelitatea este un fenomen atât de comun încât mereu se pot găsi feţe noi ale acesteia.
1. Infidelitatea accidentală Cele mai multe prime aventuri sunt întâmplătoare. Nu sunt intenţionate, mai degrabă stau sub semnul lui „s-a întâmplat“, „am alunecat“, „n-am vrut“. De obicei, sunt legate de o petrecere la care s-a băut un pahar în plus, de un moment de tandreţe ori pasiune neaşteptată sau chiar de o zi proastă. E adevărat că unii sunt mai predispuşi decât alţii să calce strâmb, dar i se poate întâmpla oricui.
Ce faci după? Odată pasul făcut, cu siguranţă căsnicia va avea de suferit, mai ales dacă nu se iau măsuri imediate. Pittman recomandă o analiză a faptei, astfel încât persoana în cauză să-şi dea seama dacă aventura a fost pur şi simplu un lucru prostesc, să decidă dacă să-şi mărturisească propria faptă partenerului de viaţă şi să acţioneze în consecinţă când se va mai ivi ocazia. O altă parte a analizei se adresează partenerului înşelat. „Este foarte posibil ca infidelitatea să se fi produs, în mintea infidelului, din cauza faptului că este dezamăgit de mariaj şi atunci consecinţa va fi despărţirea. Mai există şi varianta continuării aventurii sau unui şir de aventuri, odată constatat faptul că adulterul nu a atras după sine nicio catastrofă naturală“, mai spune terapeutul american.
2. Infidelitatea romantică Cea mai distructivă formă de trădare este aceea în care infidelul se îndrăgosteşte brusc şi iremediabil. Explicaţia este simplă, susţin experţii. Astfel, adulterul nu apare pentru că ai întâlnit o persoană minunată , ci din cauză că mariajul sau propria viaţă se află în impas. De multe ori, infidelitatea se produce cu o persoană total nepotrivită – cu 20 de ani mai tânără sau mai în vârstă, o persoană dominatoare sau dependentă, cineva cu probleme chiar mai mari decât ale celui sau celei în cauză – astfel încât relaţia să ofere suficientă adrenalină şi propriile „necazuri“ să fie uitate.
Ce faci după? Expertul american spune că astfel de legături se sfârşesc în divorţuri, dar şi în sinucideri, crime pasionale, atacuri de cord şi alte probleme de sănătate. Există şi posibilitatea unui final fericit, când o nouă căsătorie poate aduce liniştea în sufletul şi casa tuturor celor implicaţi.
3. Aranjamentele între soţi Multe căsnicii sunt departe de a fi perfecte, însă în unele nu există nici măcar un minim de tandreţe, de căldură, atracţie sexuală, înţelegere, confort financiar chiar. Unele mariaje, oricât de îngrozitoare ar fi, pur şi simplu refuză să „moară“, aşa că soţii ajung uneori la aranjamente, tacite sau nu, prin care fiecare îşi găseşte un companion care să îl ajute să treacă mai uşor prin viaţă. „Aventurile pot strica o căsnicie fericită, dar totodată pot stabiliza un mariaj nefericit. Astfel, infidelităţile au mai degrabă un caracter practic în acest caz. Ele fac ca viaţa în doi să capete stabilitate, deşi în cuplu nu va exista niciodată apropiere“, spune Frank Pittman. Totuşi, nu întotdeauna infidelii sunt victimele unor mariaje nepotrivite, completează expertul american. De multe ori, bărbaţii îşi găsesc o amantă care să le satisfacă nevoia de romantism, cu care vor rămâne chiar de-a lungul mai multor căsnicii, în timp ce soţiile vor avea un rol practic.
4. „Retardul“ emoţional O categorie aparte este aceea a bărbaţilor care umblă „din floare în floare“. Nu se pot abţine, se îndrăgostesc etern, însă fără a reuşi să rămână lângă nimeni. Soţia iubitoare aşteaptă şi acceptă de fiecare dată ca soţul rătăcitor să revină în patul conjugal, aşteptând că acesta să se maturizeze şi să-şi accepte responsabilităţile. Intră şi femei în această categorie, de obicei cele furioase pe masculi în general, de multe ori traumatizate în copilărie. Pe de altă parte, retardaţi emoţional sunt şi acei bărbaţi care nu reuşesc să mai simtă nimic, nici pentru soţie, nici pentru viaţa lor, aşa cum este ea. Totul până când apare o domnişoară aflată la ananghie sau prea capricioasă pentru a fi vreodată satisfăcută şi care îi suceşte minţile bietului bărbat. Acesta iese brusc din starea de amorţeală, de depresie, şi simte că a revenit la viaţă. Nu mai contează nimic pentru el, face totul pentru a-şi îndeplini fantezia cu femeia dorită. De multe ori, personajele centrale ale acestor drame au copii, iar aceştia din urmă sunt cei care suferă mai mult, tatăl „responsabil“ uitând să-i menajeze.
Ce faci după? Nu există o separare pe genuri nici în acest caz. Bărbaţii sunt la fel de romantici ca femeile atunci când îşi pierd capul. De puţine ori se întâmplă însă ca fantezia relaţiei nou începute să se ridice la aşteptările infidelului. Odată trecut „pericolul“, relaţia devine fadă, plictisitoare, deprimantă, normală, adică la fel ca şi căsnicia din care retardatul emoţional tocmai a evadat. Deşi pare puţin credibil, şi femeile, şi bărbaţii sunt la fel de dispuşi să-şi ierte partenerul rătăcitor. Ambii vor reacţiona violent, dar apoi vor ţine cu dinţii la fel de mult de mariaj. „Infidelitatea este un hobby foarte dureros. Nu este un tratament pentru depresie, nici pentru plictiseală sau pentru mariaje imperfecte. Ea lasă urme adânci pentru toţi cei implicaţi, aşa că vă recomand să priviţi ca spectatori un astfel de sport şi să nu vă lăsaţi purtaţi de valul promisiunii fericirii eterne“, conchide Frank Pittman.

Când la mijloc sunt copiii
Ce simte un copil care se află între doi părinţi care trec printr-o criză provocată de adulter şi cum este el afectat pe mai târziu?
„Un copil simte tensiunea dintre cei doi părinţi, simte răceala lor unul faţă de celălalt, tăişul cuvintelor, aruncătura privirii, lacrima din colţul ochiului, transpiraţia furiei, neliniştea celui înşelat, stânjeneala celui care este infidel. Simte toate aceste lucruri, dar nu ştie să şi le explice. Le preia ca atare şi le caută singur o explicaţie. Una dintre ele poate să fie faptul că propria lui persoană este de vină pentru toate aceste lucruri. În sufletul lui încolţeşte şi se dezvoltă o vină covârşitoare şi inexplicabilă.Sau anticipează că ceva foarte important urmează să se întâmple. Începe să se dezvolte pas cu pas anxietatea. Poate deveni mai irascibil, poate solicita cu insistenţă atenţia părinţilor pentru a-i defocaliza de pe relaţia lor şi a se concentra pe nevoile lui. Sau poate creşte cu toate aceste incertitudini, cu toate aceste modele comportamentale pe care inconştient şi le va însuşi şi le va replica la rândul lui, la momentul potrivit. Lipsa de autenticitate şi de asumare a deciziilor în relaţii îşi lasă invariabil amprenta în atitudinea celuilalt, cu atât mai mult în construirea unei proaspete personalităţi.”, ne descifrează psihoterapeutul Claudia Necula.